D!@NN@
--||Witch in Luv||--
 Din: --||Buzau||--
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 595
|
|
JOCURILE
Jocul si joaca sunt teme foarte des întâlnite în viata cotidiana, iar
ele reflecta o anumita tendinta a omului spre socializare. Jocul este
ca generalitate mai strict, de aceea el prezinta reguli, unele trebuie
respectate, iar altele sunt menite sa fie încalcate. Astfel apare
dorinta oricarei fiinte umane de a depasi ceea ce este normal, de a
depasi pe altii si de a se depasi pe sine, o tendinta spre
perfectiune, ca tel principal al vietii. Mediocritatea este pentru cei
slabi, de aceea omul a inventat competitia ca modalitate de afirmare.
Joaca este o forma de manifestare întâlnita la copii, care
încearca sa scape de rutina cu ajutorul imaginatiei. Acestia încalca
toate regulile impuse de ratiune, de natura, de tot ceea ce este
realizabil, prin crearea unor personaje supranaturale pe care le
comanda sau în locul carora se pun chiar ei, impunând viziunea lor
despre viata. Joaca se întâlneste de cele mai multe ori în poezii cu
continut destinat unei anumite categorii de vârsta: copilaria, dar si
în proza care vizeaza experientele si fazele formarii caracterului
unui personaj, de la vârstele cele mai fragede.
"Jocul este lupta, hazard, simulacru sau vârtej ametitor; jocul este
un întreg univers cu sanse sau riscuri".
ISTORIE
ISTORIA JOCULUI SCRABBLE
In 1931, oraselul Poughkeepsie din staul New York era, la fel
ca toate orasele americane, in ghearele depresiunii economice. Nu
exista siguranta locului de munca. Traiul din expediente era la
ordinea zilei.
Pierzandu-si locul de munca, arhitectul local Alfred Mosher
Butts s-a hotarat sa castige banii exploatand pasiunea sa pentru
jocurile cu litere. Fiind un om chibzuit, ochelaristul Butts nu-i
placeau jocurile cu zaruri, care se bazau exclusiv pe noroc. Pe de
alta parte, isi dadea seama ca jocurile super-logice ca sahul, erau
prea intelectuale pentru marele public.
Si noroc dar si inteligenta
Butts a conceput un joc bazat in parte pe noroc, in parte pe
tehnic. Astfel, spre sfarsitul anului 1931, el reusise sa definitiveze
o varianta de joc pe care a numit-o Lexico. Jocul de Lexico se juca
fara tabla, jucatorii punctand in functie de lungimea cuvintelor
formate. Pentru cuvintele cu "valori minore"
( B, F, H, M, P, V, W, Y ) se obtineau anumite prime, iar pentru cele
cu "valori majore" ( J, K, Q, X, Z ) se realizau prime mai mari. Butts
calculase frecventa si valoarea fiecarei litere a alfabetului studiind
cu meticulozitate prima pagina a ziarului New York Times. Dandu-si
insa seama ca prea multi se S (pluralul englezesc) ar face jocul prea
usor, a redus la 4 numarul de jetoane reprezantand aceasta litera.
REFUZARI
In 1933, cererea lui Butts de brevetare a jocului Lexico a
fost respinsa. la fel, atunci cand si-a prezentat inventia celor 2,
mari fabricanti de jocuri, Parker Brothers si Milton Bradley, n-a
primit decat refuzuri politicoase. Fara sa se lase descurajat, in
urmatorii 5 ani Butts a fabricat el insusi aproape 200 de jocuri, pe
care le vindea sau le oferea in dar prietenilor. Povestea jocului
numit Lexico se incheie aici. Aceasta varianta de joc nu a fost
niciodata
un succes comercial.
O NOUA ETAPA: CREAREA GRILEI
1938 a fost anul in care Butts a facut un pas inainte in
dezvoltarea jocului. Popularitatea de care se bucurau careurile de
cuvinte incrucisate i-a dat ideea de a combina jocul sau de litere cu
o tabla de joc, pe care cuvintele se puteau lega intre ele precum
cuvintele incrucisate. Lexico a devenit astfel, pe rand: Noi Anagrame,
Alph, Criss-Cross, apoi Criss- Crosswords (cuvinte in zig-zag).
Grilele pentru primele jocuri de Criss-Crosswords au fost desenate cu
trusa
lui de arhitect, reproduse la sapirograf si lipite pe table de sah
pliante. Literele erau desenate la fel, de mana, multiplicate si
lipite pe scandurele de lemn, care apoi erau taiate in patratele de
marimea casutelor grilei.
In anii care au uramat, jocul a trecut prin mai multe faze de
dezvolatare. De exemplu, la un moment dat primul cuvant era plasat in
coltul din stanga sus al tablei. Multe din regulile imaginate inial de
Butts au ramas insa neschimbate - de exemplu, grila de 15x15 patrate
si grupa de 7 litere extrasa de fiecare jucator; de asemenea,
distributia si valorile literelor ( in engleza) au ramas neschimbate
in 1938 si pana in zilele noastre.
Dar jocul numit Criss-Crosswords a fost intampinat cu acelasi
refuz, ca si Lexico. Butts nu a reusit sa breveteze nici aceasta
varianta a jocului, iar fabricantii nu s-au aratat nici ei interesati.
aveau sa regrete amarnic, cu totii, aceasta decizie.
CU PUTIN AJUTOR DIN PARTEA PRIETENILOR
O vreme, Butts s-a gandit sa devina el insusi fabricant de
jocuri. Dar is-a dat repede seama ca nu avea talent de intreprinzator,
asa ca si-a practicat mai departe meseria de arhitect. cum intre timp
s-a declansat cel de-al doilea razboi mondial, butts nu s-a mai ocupat
de dezvoltarea jocului sau pana in 1948. In acel an a aparut prima
"zana buna", in persoana lui James Brunot, Detinatorul unuia din
primele jocuri de
Criss - Crosswords. Sotilor Brunot le placea foarte mult jocul si erau
convinsi ca ar trebui sa se comercializeze. Mai mult, James Brunot a
vea si timp si chemare pentru o asemenea aventura comerciala. Butts si
Brunot au incheiat un contact: Brunot avea sa fabrice jocul si sa-l
comercializeze, platindu-i lui
Butts drepturile de autor pentru fiecare joc vandut.
16 DECEMBRIE 1948: O ZI DE SARBATOARE
Sotii Brunot si-au dat sema ca jocul aveam nevoie de
uneleretusuri. ei au rearanjatcasutele "cu prima" si au simplificat
regulile jocului, care erau prea lungi; de asemenea, s-au gandit sa
schimbe numele jocului. Apoi au inaintat cererea de copyright, care
le-a fost acordata la 1 decembrie 1948. Imediat dupa asta, a urmat
marea schimbare: numele jocului ! Dupa multe cautari, s-au hotarat
pentru numele de SCRABBLE. la 16 decembrie 1948, noul nume era marca
inregistrata. Modernul joc de Scarbble se nascuse, in sfarsit !
ATELIERUL DE SCRABBLE DIN CLADIREA SCOLII
Sotii brunot si-au instalat primul atelier in sufrageria casei
lor. Brunot cumpara piesele de la diversi fabricanti si le ansambla cu
ajutorul sotiei sale. la inceput, nu reuseau sa produca maiu mult de
18 jocuri pe zi, caci imprimau literele una cate una, pe jetoane din
lemn. In 1949, primul lor an de producerea jocului, au ansamblat si au
vandut 2251 de jocuri. Anul s-a incheiat cu o pierdere de 450 de
dolari, In anii urmatori, au continuat sa se lupte in caest fel pentru
producerea si comercializarea jocului. In 1952, lucrau inca in
pierdere si erau pe cale sa renunte. Brunot si-a luat o vacanta pentru
a cantari lucrurile in liniste si am lua o decizie. La intoarcere, a
constatat ca popularitatea jocului crescuse brusc, drept pentru care
comenzile curgeau din toate
tarile. Era timpul sa caute spatiu maim mare pt atelier. Pana la urma
au gasit o cladire, o fosta scoala aproape de casa lor si au mutat
atelierul acxolo. In trimestrul 4, cifra vanzarilor ajunsese la 37000
de bucati.
"CUM ADICA, N-AVEM SCRABBLE IN STOC ?"
1952 a fost anul in care Jack Strauss, presedintele
consiliului de administratie al societatii Macy`s din New York, cel
mai mare magazin universal din lume, ajucat pentru prinma data
Scrabble in timpul unui concediu. I-a placut atat de mult, in cat la
intoarcere a cerut la raionul jucarii sa-i trimita cateva jocuri
Scrabble. Discutia care a urmat poate fi ghicita. Decizia a fost ca
raionul de jucarii sa aiba permanent la vanzare un numar cat mai mare
de jocuri Scrabble. Si foarte curand, chiar asa s-a intamplat! Mai
mult, magazinul Macy`s a intreprins pe cheltuiala proprie o companie
promotionala care a facut ca jocul sa capteze foarte repede interesul
a mii de cumparatori
In 1953, desi producea cam 6000 de jocuri Scarbble pe
saptamana, Brunot si-a dat seama ca nu va mai putea face fata cererii,
asa ca a vandut licenta de fabricatie firmei Selcow & Righter, una din
cele mai mari companii producatoare de jocuri din America - aceeasi
companie care refuzase propunerea lui Butts cu cativa a ni in urma.
GOANA DUPA SCRABBLE
Timp de 3 ani, comenzile se acceptau numai pe alese. Cererea
crestea in ritm ametitor.
Intre timp, "nebunia Scrabble" cuprinsese pana si Australia...
In acelasi an (1953), firma J.W.Spear & Sons a lansat jocul si in
Marea Britanie, unde acesta a avut un imens succes.
In 1968, Brunot si-a vandut toate drepturile de fabricatie a
jocului, iar Spear`s a achizitionat dreptul de comercializare in
restul lumii, in afara de SUA, Canada si Australia. Drepturile asupra
jocului au ramas astfel impartite pana astazi.
In 1986, firma Selcow & Righter a fost cumparata de Coleo, iar
aceasta din urma a dat faliment un an mai tarziu. Astfel, la 53 de ani
dupa ce-l refuzase, Milton Bradley a cumparta dreptul aupra jocului
pentru SUA si Canada.
Din pacate, James Brunot a murit in octobrie 1984, asa ca n-a
mai apucat sa vada primul campionat mondial de scarbble in limba
engleza, care a avut loc in Londra, in 1991. Alfred Butts a avut insa
aceasta bucurie. El a trait pana la varsta de 93 de ani si s-a stins
din viata in aprilie 1993. Pana la sfarsitu vietiii a jucat Scrabble
cu aceeasi placere, cu familia sau cu prietenii. Acest om modest,
lipsit de orice urma de infatuare, a trait sa vada cum creatia sa
devenise un fenomen mondial.
In 1994, firma J. W. Spear & Sons a fost achizitionata de
Mattel Inc., cel mai mare fabricant de jocuri si jucarii din lume.
Aceasta este incredibila istorie a jocului de Scrabble - iata
un caz in care realitatea este mai ciudata decat fictiunea.
LITERATURA
ANTOINE DE SAINT - EXUBERY - (1900- 1944), scriitor si aviator
francez. Intre viata si opera sa a existat o unitate perfecta. De
profesie aviator, in scrierile sale a infatisat episoade dramatice din
viata aviatiei. A publicat volumele: Curierul de la miazazi, Zborul de
noapte, Pamant al oamenilor, Pilot de razboi, Scrisoare catre un
ostatic si Micul print, povestire alegorica, incarcata de umanism.
Postum i-au: Carnete, Scrisori, Sensul unei vieti, Citadela.
ROGER CAILLOIS - (1913 - 1978), scriitor si antropolog francez, este
autorul a numeroase eseuri pe teme sociale, culturale, literare.
JOHAN HUIZINGA - (1872 - 1945), istoric si eseist
olandez cunoscut prin studiile sale asupra Evului Mediu (Amurgul
Evului Mediu) si asupra jocului (Homo Ludens)
EMIL BRUMARU - s-a nascut la 1 ianuarie 1939 in comuna Bahmutea,
judetul Tighina. un timp indelungat (1963-1975) este medic la
Dolhasca, apoicorector la revista ieseana de cultura "Convorbiri
literare". A debutat cu poezii in 1966 in revista "Luceafarul", iar
editorial in 1970, cu doua plachete de versuri; Versuri si Detectivul
Arthur. Criticul Ioan Moldovan il caracterizeaza pe autorul Baladei
Crinilor care si-au scris frumos ca un "poet de o candoare lirica
deopotriva naiva si mimata, complicandu-si cu buna stiinta si cu arta
reveriile", proiectand "un univers liric de o frapanta originalitate,
in care jocul sentimental si imageria cea rafinata se intalnesc intr-o
armonie de <>".
SERBAN FOARTA - s-a nascut la 8 iulie 1942 in Turnu Severin. Este
licentiat al Facultatii de Filologie a Universitatii din Timisoara
(1966). In 1976 isi i-a doctoratul in stiinte filozofice. Debuteaza in
1962 cu un articol despre greselile de tipar, iar ca poet, editorial,
in 1976 cu volumul Texte pentru Phoenix, in colaborare cu Andrei
Ujica. Se manifesta deopotriva in istorie si critica literara,
eseistica, traduceri.
SIMONA POPESCU - nascuta in 1965, poeta, prozatoare si eseista. A
publicat volumele de versuri Xilofonul si alte poeme (1990) si
Juventus (1994). Exuvii (1997), o carte de retrospective in universul
copilariei si al adolescentei, reprezinta debutul editorial al Simonei
Popescu ca prozatoare.
CAIUS DOBRESCU - s-a nascut la 22 ianuarie 1966 in Brasov. A absovit
facultatea de Filologie din Bucuresti in 1988. Debuteaza cu poezii in
revista literara "Dialog", Iasi 1985. Prima sa carte a fost numita
"Efebia" (1994) precedat de "Pauza de respiratie" (1991).
MARK TWAIN - Samuel Langhorn Clemens (numele real al lui Mark Twain)
s-a nacut la 30 noiembrie 1835 in Florida. Parintii lui se stabilesc
curand in oraselul Hanibal, unde Sam isi va petrece copilaria si
adolescenta aventuroasa pe care si le reaminteste in Aventurile lui
Tom Sawyer si Aventurile lui Hucklebberry Finn.
LEWIS CARROLL - fiu de preot, Lewis Carroll (1832 - 1898) -
pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson - si-a facut studiile la
Universitatea din Oxford unde a si functionat mai tarziu ca profesor
de matematica. Este autorul unor studii de specialitate, dar si al
unor scrieri, celebre astazi, care au incantat generatii de copii, dar
nu numai pe ei. Cele mai cunoscute carti ale sale sunt: "Peripetiile
Alisei in Tara minunilor"(1865) si "Prin oglinda" (1872). A mai
publicat: "Fantasmagorii" (1869), "O poveste incalcita" (1885) si
"Silvia si Bruno".
TABLOURI BIBLICE
(VERSURI DE ABECEDAR)
TUDOR ARGHEZI
ADAM SI EVA
In aceata poezie poetul a imbinat religia cu jocul si anume este
vorba despre cum Dumnezeu a facut lumea si cum a facut-o pe
Eva din coasta lui Adam pentru a nu se mai simti singur
Urainsu-i-se singur in stihii,
A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii
Si s-a gandit din ce sa-i faca,
Din borangic, argint sau promoroaca,
Frumosi, cinstiti, nevinovati.
Si puse - asezamantul dintre frati.
Dar i-a iesit cam somnuros si cam
Trandav si naravas stramosul meu Adam;
Ca l-a facut, cum am aflat,
Cu parf si nitelus scuipat;
Ca sa incerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi,
Ca, de urat, scuipand in patru zari, stingher,
Facuse si luminile din cer.
Dar iata ca l-a nimerit,
Din pricina aluatului gresit,
Si ca Adam, intaiul fiu
Al Domnului, iesise, parca si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici o poza nu ne-nvata
Cum ar fi fost omul dintai la fata.
Nici unda lacului nu l-a pastrat,
In care se-oglindea la scapatat.
Puterea lui dumnezeiasca.
Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca.
I-a rupt un os din coaste,ceva,
Si-a zamislit-o si pe Eva.
Mai poti casca de lene, iaras,
Cand ai o sora si-un tovaras?
S-au luat de maini si au cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat.
Sa nu te miri ca, sovaind si mici,
Li se julea si nasul prin urzici.
AMINTIRI DIN COPILARIE
ION CREANGA
- fragment -
Dupa cum bine stim cu totii in acest text este vorba despre nazbatiile
poetului cand era mic si putem spune ca era foarte "sturlubatic" dupa
cum recunoaste si el. Este vorba despre vremea cand inca nu mergea la
scoala.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul
nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului
unde lega mama o sfoara cu motocei la capat, de crapau matele
jucandu-se cu ei, La prichiciul vetrei celui humuit, de care ma tineam
cand incepusem a merge copacel, la cuptiorul pe care ma ascundeam,
cand ne jucam noi, baietii de-a mijoarca si la alte jocuri si jucarii
pline de hazul si farmecul copilaresc, parca-mi salta inima de
bucurie! Si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parintii, si
fratii, si surorile imi erau sanatosi si casa ne era indestulata si
copii si copilele megiesilor erau de-a pururea in petrecere cu noi, si
toate imi mergeau pe plac, fara leac de suparare, de parca era toata
lumea a mea !
Si eu eram vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si
copilaros ca vantul in turbarea sa. [...]
Dar vremea trecea cu amagele si eu cresteam pe nesimtite, si
tot alte ganduri imi zburau prin cap, si alte placeri mi se desteptau
in suflet si in loc de intelepciune, ma faceam tot mai neastamparat si
dorul meu era acum nemarginit; caci sprintar si inselator este gandul
omului, pe ale caruia aripi te poarta dorul necontenit si nu te lasa
in pace, pana ce intri in mormant !
Insa vai de omul care se ia pe ganduri! Uite cum te trage pe
furis apa la adanc si din veselia cea mai mare cazi deodata in
uricioasa intristare!
Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura
este vesele si nevinovata. Si, drept vorbind, acesta-i adevarul.
Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la
neajunsurile vietii, la se se poate sa le aduca ziua de maine, sau
ca-i framanta late ganduri pline de ingrijire. Copilul, incalecat pe
batul sau, gandeste ca se afla calare pe un cal de cei mai stasnici,
pe care alearga cu voie buna, si-l bate cu biciul, si-l struneste cu
tot dinamismul, si racneste la el din toata inima, de-ti i-a auzul; si
de cade jos, crede ca l-a trantit calul, si pe bat isi descarca mania
in toata puterea cuvantului...
Asa eram eu la varsta cea fericita si asa credca au fost toti
copii., de cand ii lumea asta pe pamant, macar sa zica cine ce-a zice.
Cand mama nu mai putea de obosita si se lasa cate oleaca ziua,
sa se odihneasca, noi baietii, tocmai atunci ridicam casa in slava.
Cand venea tata noaptea de la padure din Dumesnicu, inghetat de frig
si plin de promoroca, noi il spariem sarindu-i in spate pe intuneric.
Si el, cat era de ostenit, ne prindea cate pe unul, ca la
"baba-oarba", ne ridica in grinda, zicand: "tata mare !", si ne saruta
mereu pe fiecare. Iar dupa ce se aprindea opaitul si tata se punea sa
manance, noii scoteam matele de prin ocnite si cotruta si le flocaiam
si le smotream dinaintea lui, de le mergea colbul; si nu puteau scapa
bietele mate din mainile noastre pana ce nu ne zgariau si ne stupeau
ca pe noi.
- Inca te iuti la ei, barbate zice mama, si le dai paicle!
Asa-i?... Ha, ha! bine v-au mai facut, pughibale spurcate ce sunteti!
ca nici o lighioaie nu se poate aciua pe langa casa de raul vostru...
Iaca, daca nu v-am sacelat astazi, faceti otrocol prin cele mate si
dati la om ca cainii prin bat. Ara! D-aopi aveti stiinta ca va prea
intreceti cu dediochiul ! Acus, ieu varga din coarda si va croiesc de
va merg petecele !
- Ia lasa-i si tu, mai nevasta, lasa-i , ca se bucura si ei de
venirea mea, zicea tata, dandu-ne huta. Ce la pasa? Lemne la trunchiu
sunt; slanina si faina in pod sunt de-a volma; branza in putina,
asemene; curechiu in boloboc, slava Domnului! Numai de-ar fi sanatosi,
sa manance si sa se joace acum, cat is mititei; ca le-a trece lor
zburdaciunea cand or fi mai mari si i-or lua grijile inainte; nu te
teme, ca n-or scapa de asta. S-apoi nu stii ca este-o vorba: "Daca-i
copil sa se joace; daca-i cal, sa traga; si daca-i popa, sa
citeasca..."
0x08 graphic
- Tie omule, zice mama, asa ti-i a zice, ca nu sezi cu dansii in
casa toata ziulica, sa-ti scoata peri albi, manca-i-ar pamantul sa-i
manance. Doamne, iarta-ma ! De-ar mai veni vara, sa se mai joace si pe
afara, ca m-am saturat de ei ca mere padurete ! Cate dracalii le vin
in cap, toate le fac. Cand incepe a toca la Biserica, Zahei al tau cel
cuminte, fuga si el afara si incepe a toca in stative, de paraie
peretii casei si duduie ferestile ! Iar stropsitul de Ion, cu talanca
de la oi, cu clestele si cu vatrarul, face o hodorogeala si un
taraboi, de-ti i-a auzul. Apoi isi pun cate-o toala in spate si cate
un coif de hartie in cap si canta: "aliluia" si "Doamne miluieste,
popa prinde peste", de te scot din casa. Si asta in toate zilele de
cate doua-trei ori, de-ti vine, cateodata, sa-i cosesti in bataie,
dca-ai sta sa te potrivesti lor...
- `Poi da, mai femeie, tot esti tu bisericoasa aici pe loc,
dupa cheful tau, macar ca-ti intra biserica in casa, de departe
ce-i... De-amu puneti-va pe facut privigheri de toata noaptea si
parascovenii cate va place, mai baieti; daca vi-i voia sa va deie
ma-ta in toate zilele numai colaci de cei unsi cu miere de la
"Patruzeci de sfinti" si coliva cu miez de nuca.
- Ei, apoi! minte ai, omule? Ma miram eu, de ce-s si ei asa de
cuminti, mititeii; ca tu le dai nas si le tii hangul. Ia priveste-i
cum stau toti treji si se uita tinta in ochii nostri, parca au de gand
sa ne zugraveasca. Ian sa-i fii sculat la treaba, s-apoi sa-i vezi cum
se codesc, se dramboiesc si se sclifosesc, zice mama. Ha ! la culcat,
baieti, ca trece noaptea; voua ce va pasa, cand aveti de mancare sub
nas !...
Si dupa ce ne culcam cu totii, noi, baietii, ca baietii, ne
luam la harjoana si nu puteam dormi de incuri, pana nu era nevoita
biata mama sa ne faca musai cate-un surub, daua prin cap si sa ne deie
cateva tapangele la spinare. Si tata, saturandu-se cateodata de atata
galagie, zicea mamei:
- Ei taci, taci ! ajunga-ti de-amu, herghelie ! Stiu ca doar
nu-s babe, sa chiroteasca in piciare !
Insa mama ne mai da atunci cateva pe deasupra, si mai
indesate, zicand:
* Na-va de cheltuiala, ghiavoli ce sunteti ! Nici noaptea nu ma pot
hodini de incotele voastre!
AVENTURILE LUI TOM SAWYER
MARK TWAIN
- Mark Twain a ramas inconfundabil in istoria literaturii universale
prin cele doua carti ale sale despre aventurile copilariei -
Aventurile lui Tom Sawyer si Aventurile lui Huckleberry Finn. Aceste
opere au o substanta autobiografica. Ele sunt inspirate din copilaria
scriitorului, desfasurata intr-un orasel de provincie.
Intamplarile povestite au insa o valoare mai generala. Ele sunt
faptele si pataniile oricarui copil nastamparat, transfigurate in
opera literara datorita umorului neintrecut si stilului viu ale lui
Mark Twain.. Departe de a fi doar consemnare plina de farmec a catorva
din poznele unui strengar, Aventurile lui Tom Sawyer constituie o
adevarata recreare a universului copilariei, mai ales
prin ideea de joc ce guverneaza cartea. A te juca inseamna pentru
protagonistii acestei carti a fi intr-o continua exploatare a lumii
inconjuratoare, a dori sa fii asemeni unor eroi din cartile copilariei
(pirati, descoperitori de comori, haiduci), a fi pentru totdeauna
liber si mai ales a incerca sa faci tot timpul glume pe seama celor
din jur si a pune la cale farse.
0x08 graphic
Aventurile Lui Tom Sawyer
- fragment -
- Vaduva e paine lui Dumnezeu, dar nu ma-mpac eu cu
obiceiurile lor. ma pune sa ma scol in fiestecare dimineata la ora
fixa, zor nevoie sa ma spal, ma piaptana slugile ei pana ma apuca
ametelile...si nu ma lasa sa dorm in sopron pentru nimic in lumne.
Trebuie musai sa port afurisitele alea de toale, in care
ma-nabus, nu alta - nu`s ce dracu are, paca nu trece pic de aer prin
ele, si-apoi asa-s de scrobite si dichisite, ca nu-i chip sa ma asez
cu ele, ori sa ma trantesc pe jos, ori sa ma dau de-a berbeleaca
dac-am chef. Nu m-am mai dat pe-o vale la uasa de pivnita nici nu mai
tin minte de cand, parca de ani si ani (...). Vaduva mananca dupa
clopotel se culca dupa clopotel, se scola dupa clopotel, ma rog, dupa
tipic, de ti se apleaca. Da` cine dracu poa-sa rabde asta?!
BALADA BAIONETEI DIN BAYONNE
SERBAN FOARTA
- Balada baionetei din Bayanne a aparut in volumul Simpleroze (1978).
Ceea ce titlul poeziei poate daor sugereaza devine evident pe masura
ce versurile se succed. Cuvintele se urmeaza unele pe celelalte, isi
raspund si se leaga in vartejul jocului, parca in ritmul
unui descantec. Poezia poate sa aiba functionalitatea, sensul acelor
formule fixe, ritualice care preced desfasurarea propriu-zisa a
jocurilor oricand si oriunde inventate.
- Balada baionetei din Bayonne pare o neintrerupta joaca cu limbajul,
inventia nestapanita da nastere unei curgeri melodioase de sunete, de
variatii sonore care transfigureaza, care preface cuvintele ( comune,
rare sau aprtinand unei practici poetice traditioanle) tocmai in
sensul obtinerii anumitor corespondente
acustice chiar daca, si, de fapt, mai ales daca, prin aceasta prinde
viata o rostire care tinde sa treaca dincolo de sens, de transparenta.
BALADA BAIONETEI DIN BAYONNE
Olanda vine din Olanda
casmirul vine din Casmir;
ca ni s-a ofilit ghirlanda
cu toate astea nu ma mir...
...Am mai dansat o arleziana,
a mai cazut un batalion:
sclipea-n Artois o arteziana
si-o baioneta la Bayonne.
De la Berlin venea berlina
si indigoul de la Ind
iubea Marcel pe Albertina
si era foarte suferind...
Si ne-a cuprins indiferenta
si-a mai pocnit cate-un balon:
sclipesc faiantele-n Faenza
si baionetele-n Bayonne.
Voltaire dormea intr-o voltera
si, intre timp, filozofia;
a mai trecut de-atunci o era,
a mai cazut cate-o sofa... .
...De ce se clatina iatacul
si cad ghiulele pe balcon?
Opriti, opriti, opriti atacul
la baioneta, la Bayonne !
A mai trecut o belepoca
adio, domnule baron!...
...Sclipeste-n soare, echivoca,
o baioneta, la Bayonne.
ECUSON
EMIL BRUMARU
-Emil Brumaru este unul dintre acei rari poeti romani indragostitiin
egala masura de forta cuvantului si de suavitatile lui, un indragostit
de lumea vegetalelor si a obiectelor domestice, de numele celor care
par sa nu comunice, de mirosuri si arome, de suavitati clasice si de
lascivitati conjugale... Cuvantul "canta" frumos in poezia lui Emil,
textul se ofera ca joc si mesaj totodata. Nu se poate sa nu incante
muzicalitatea versurilor si seninatatea celui ce comunica o stare, un
loc, o senzatie, o...leguma.
ECUSON
Iti trimit un ecuson,
Cel mai gingas si mai trist
E barat cu bulion
Si-n triunghiul de deasupra
Are-un melc cu crucifix
Care tine pe un corn
Patru fluturi ce-si beau supa
Cu cravatele la fix.
Iar in cel de dedesubt,
Lang-un domn de portocala,
Doua rame pentru supt
In clipa de plictiseala
SINGURATATEA ADOLESCENTEI
SIMONA POPESCU
-titlul cartii is are radacinile in adolescenta, cand autoarea nota
intr-un jurnal sensurile unor cuvinte enigmatice. "Enigmaticul titlu
al cartii spune, intr-un fel, totul: caci <> sunt pieile
lepadate, carcasele subtiri lasate in urma de fluturi atunci cand
ies din pupe, invelisurile naparlite ale vietatilor care, crescand, se
transforma cu totul. La fel facem si noi cu ipostazele noastre vechi,
infantile, imature, pe care le ingropam in uitare. Simona Popescu, ea,
nu poate si nu vrea sa le abandoneze: le stange, le
colectioneaza, le suprapune intr-un timp prezent care, ca intr-o
sincronie perfecta, aduna toate varstele precedente la un loc.
Singuratatea Adolescentei
- fragment -
0x08 graphic
Adolescent fiind, nu e nevoie sa plece ai tai de acasa ca sa-ti
vezi de ale tale. <> printre obiecte, rascolitul camarilor
si dulapurile nu te mai amuza. Singuratate - e acum un cuvant cu alt
continut. Niciodata nu esti mai singur ca in adolescenta. Si
niciodata singuratatea nu e mai impunatoare si in acelasi timp mai
uimitoare, niciodata nu e mai contradictorie ca atunci. Poate din
cauza asta orice adolescent isi cauta cu atat inversunare o pereche;
agatandu-se de oricine-i iese in cale, indragostindu-se de ideea de
jumatate, de ideea de a fin indragostit, iubindu-se in celalat, mereu
pe sine: avar generos.
O, nu, singuratatea, la varsta asta, nu-i o treaba usoara. Sa
stabilesti iarasi si iara, un nou raport cu tine. Gandesti fara sa te
fixezi pe ceva - gandire flotanta, reverie si cosmarerie, amestecate,
stari imprevizibile, opuse si simultane. Gandesti doar
privind.
Egoista, adolescentina singuratate, palpaind psihedelic...
Ondule sonore. Perdele fumurii intre tine si lucruri. Departate
clopote tubulare, departe, in imaginazie. N-ai nevoie de nimeni si
nimic. De aceea crezi ca-n adevar Hyazinth al lui Novalis n-avea
nevoie de nici o Rosenbute. Iara tovarasul de joaca, cu flori de
trandafiri si de rochita-randunicii in plete, nu-ntelegea nimic atunci
cand ii spunea tanarului discipol din Sais: < pornit-o
pe un drum gresit. Asa nu vei ajunge departe (...) Esti tanar inca, nu
simti oare pulsandu-ti in vine porunca tineretii? Si nu-ti inunda oare
pieptul iubirea si dorul? Cum poti sta de unul singur? Natura asta
ea singura?
De cel singuratic fug si bucuria si dorinat (...) Numai
printre oameni se impamanteste duhul care, in mii de culori, te
napadeste prin toate simturile te invaluie ca o nevazuta iubita. La
ospetele noastre limba i se dezleaga, sta in capul mesei si inalta
cantarile cele mai voioase vietii>>. Nu-ntelegea nimic.
O camera goala si-un duh risipit in zeci de culori sau soarele
palid al plictiselii - totuna. Ca o nevazuta iubita sau un nevazut
iubit, singuratatea ta te inaluie...
15 ani. Ai colegi noi, nici un prieten, nici un dusman, nici o
fiinta care sa ti se opuna, care sa te faca sa fii si in afara ta. Nu
stii ce e dragostea, dar te gandesti mereu la asta. Esti singura si
de-o trufie infioratoare. N-ai nevoie de nimeni. Cum te privesti in
oglinda, seriozitatea ta te intimideaza. O faptura inaccesibila, rece.
Stai intre carti. Mama si tata sunt ultimele fiinte care ar putea sa
te inteleaga ce se intampla cu tine. N-ai chef sa vorbesti cu ei.
Fratele tau e un tanc desuferit care nu stie decat sa se
zbenguie toata ziua, sa se joace ca descreieratul. Asculti in nestire
Simfonia fantastica a lui Berlioz.
Tii un jurnal si n-ai ce sa scrii acolo. Niste chestii foarte
abstracte, peste care planeaza o caraghoiasa megalomanie (si o la fel
de caraghioasa penita zilnica). Ai vrea sa dansezi dar nu stii cum,
ai vrea sa iubesti, dar nu ai pe cine, ai vrea sa vorbesti cu cineva,
dar n-ai ce spune. Esti vehement si paralizat. Irascibil si
neprihanit. La panda si nauc. Impaunat si nenorocit. Corpul se ingrasa
cu nepasare.
Mintea tanjeste si ea dupa ceva. Plangi fara motiv, in timp ce rontai
la un colt de paine ca si cum ai roade mucava, pana ce maxilarul se
inclesteaza. pana ce totul devine o absurda inclestare. Esti singur
si...<>, adauga in mod reflex o <> asa-zis educata
de tine. nedeslusit. Incordat si neutru. Lipsit, naibii, acolo, de
orice revoir, vorba lui Baudelaire. Gandind la viitorul autentic. O
vraiste
si-nainte.
Singuratate - sora buna cu vidul, singuratate netrebnica in
care licare dulce prostia, singuratate trufasa care te face sa te
simti nemuritor (si mort totodata) singuratate meschina, de indaptat
(inadaptat la tine insuti).
TRAIND PERICULOS
CAIUS DOBRESCU
-limbajul reprezinta un "decupaj" incomplet, neputiincios, ba chiar
falsificator al realitatii. Formele cuvintelor, sensurile cuvintelor
se
rigiidzeaza, incremenesc in anumite configuratii sub influenta si
dictatura unor convenctii de sute de ani, astfel incat vine in timp
care un moment cand aceatea ne par insuficiente, saracacioase,
"tocite", osificate. Limba vorbita sau scrisa nu ajunge sa acopere
intreaga noastra experienta, sa ne oglindeasca fidel emotiile,
nelinistile, care sunt unice in felul lor nu numai de la om la om, dar
si in limitele aceluiasi individualitati. In mare masura, ceea ce
putem noi sa exteriorizam prin cuvinte tradeaza esenta, complexitatea
trairilor si intentiilor noastre. Poezia se vrea din acest motiv
modalitatea de a pune capat acestei neputinte de "a exprima", de a
releva. Discursul ei se schimba si se innoieste mereu. Fie el mai
serios, protestar, satiric, polemic, sensul prezentei si finalitatii
sale este "distantarea", "redefinirea", destramarea acelei doze de
imobilitate, de incremenire pe care cotidianul, obisnuinta le impun
cuvintelor. E ceea ce se intampla
si in poezia de fata.
Traind Periculos
St lucruri p care nu leai
spune niciodata daca nu
teai forta. UIti pur & simplu, nu
notezi sand.
Si tocmaacolo
poassa fie cei m impo,
d pilda
cnd eram p scari, cu cosu
d gunoi
plin oki, + 1 cutie d carton
verde, in careau fost pantofii
lu Pixi - plina & cu
cu sfecla de caream
facussuc - si d d
getu mic imi atarna
1 plasa plina cucu
tii p care vroiau so arunce
Diana + Irina - feteleastea
plecau la 1 zi d nastere &
mam ganditca poateam luadin
greseala cealalta punga,
cu cadourile
Si iuteasa,
cobor p scari, cu
incarcatura asta d gunoi p brate - sa se fi
stins lumina, sa fi
ramas in bezna
1 stare extrema, n care
conteaza fiecare pas. Findca poti
venin cap, in fiece clipa, cu toate
mizeriile peste. 1 stare limita, cnd
incepi sa simti viata d parca fiecare treaptar
fi 1 lama
1 intensitate
care face k lu dn dgtle dinauntrummeu sapp
pese pun buton si sapp
rinda lumina. Uau.
Tratate
PRELIMINARI LA O INTELEGERE A DEMNITATII
JOCULUI IN LUMEA CULTURII
JOHAN HUIZINGA
0x08 graphic
In 1560, Bruegel picteaza jocuri de copii. Specialistii au facut
inventarul scenelor: 78 de experiente ludice, aproape replica plastica
a jocurilor enumerate de Rabelais in cartea22 din Gargantua. Cum am
putea spune, privind Jocurile din Bruegel, ca nu stim ce este jocul?
In coltul din stanga al tabloului, pe o prispa, daua fete joaca
arsice. Deschizi din nou cartea specialistului si afli ca jocul redat
aici de Bruegel e vechi de cand lumea, ca la greci se numea pentrlitha
("cinci pietre" , la romani tali, ca englezii ii spuneau ca si grecii
-- five- stones --, iar germanii Fangsteine, ca Rublais il
inregistreaza sub numele de aux martres sau aus pingres, ca il joaca
deci copii intotdeauna si de pretutindeni, din moment ce il cunosc si
japoneziii (Otadama), iar ca miale, cum le zice la arsice pe
munteneste, sunt de gasit pana si in mormintele preistorice din Kiev.
Tabloul lui Bruengel si cartea care il talmaceste nu fac decat sa ne
confirme impresia ca, tocmai fiindca suntem intr-un spatiu familiar,
stim, si ca, departe de a constitui o problema, jocul nu poate insemna
mai mult decat prilejul unei recunoasteri sau regasiri.
Sa privim insa mai atent sub chipurile acestea incerte, de copii
batraniciosi, este antrenata parca toata suflarea unei comunitati, si
gandul ca tota lumea se joaca deschide deodata catre un alt soi de
ludus sau catre un perpetuum ludic. De altmiteori, totul este aici,
atat de nefiresc, incat esti impins sa treci de la simpla privire la o
cumpanire mai atenta a lucrurilor.
Locul de desfasurare a jocurilor sunt piata unui oras, curtile
caselor, ba chiar strazile care se deschid din piata, creind linii de
fuga ale tabloului. Cele 78 de jocuri traiesc insa intr-o falsa
vecinatate; coexistente, ele nu pot fi gandite decat sub forma unor
clisee ludice, prelungind in gand miscarile protagonistilor, suntem
obligati sa constatam ca ei isi violeaza reciproc spatiile de joc;
vecinatatea jucatorilor eterogeni este altfel fictiva si, desi adusi
sa existe laolalta intr-o topografie reala (piata), ei creeaza de fapt
o sinteza spatiala artificiala, care capata de indata o valoare ideala
si demonstrativa. Este ca si cum toate curtile copiilor s-ar fi varsat
intr-o piata abstracta a jocului. Din tablou, se degaja un soi de
ostentatie lucidica, si acesta senzatie de "prea mult joc" ne obliga
sa gandim ca jocul nu este doar o experinta cu hotare ferme, ca,
deschizand aceasta expozitie a jocului intr-un spatiu conventional,
Bruegel a avut mai degraba in vedere o dimensiune a existentei, o
realitate care debordeaza granitele copilariei, invalidand, ca o
figura a carei existenta ne scapa deocamdata, intreaga regiunea
fiintei umane. Tabloul lui Bruegel nu este un raspuns, dar este
deschiderea unei probleme.
CONCEPEREA SI EXPRIMAREA NOTIUNII JOC LA NIVEL LINGVISTIC
JOHAN HUIZINGA
Jocul este o actiune sau o activitate efectuata de bunavoie
inlauntrul anumitor limite stabile, de timp si de spatiu, si dupa
reguli acceptate de bunavoie, dar absolut obligatorii, având scopul in
sine insasi si fiind insotita de un sentiment de încordare si de
bucurie, si de ideea ca "este altfel" decât "viata obisnuita". Astfel
determinata, notiunea pare adecvata pentru a cuprinde tot cea ce numim
joc: joaca animalelor, a copiilor si a adultilor, jocurile de
îndemnare, de putere, de inteligenta si de noroc, reprezentatiile si
spectacolele.
Cazul grecilor, dupa cum vom vedea numaidecât, nu este deloc
izolat. El apare, intr-o infatisare introductiva diferita, la vechii
indieni. Exprimarea notiunii de "joc" se împarte si acolo in diferiti
termeni. Sanscrita are in uz acest scop nu mai putin de patru radacini
diferite. Termenul cel mai general pentru " a [se] juca" este kridati.
Cuvântul indica joaca animalelor, a copiilor si a adultilor. El
serveste, exact ca si cuvântul "joc" din limbile germanice si pentru
miscarea vântului sau a valurilor. Poate înseamna o topaiala sau un
dans general, fara o notiune de "joc" categorica. prin aceasta din
urma semnificatie, se apropie mult de radacina nrt, care acopera
întregul domeniu al dansului si al
spectacolului dramatic.
Cuvintele cu intelesul de "joc" in sanscrita nu sunt folosite
pentru a exprima notiunea de "competitie", care, cu toate ca
societatea indiana veche cunostea competii de tot felul, nu este
reprezentata aproape deloc de o denumire specifica.
JOCUL SI TEORIA CULTURII
JOHAN HUIZINGA
Cand rolul social devine a fi realmente ceva, iar reprezenta doar
este de asta data o realitate suprapusa acestuia si care-l contrazice
de la inaltimea unei depline gratuitati, jocul izbucneste in forma
plenara si capata o functie creatoare de cultura. Omul,
ca fiinta ludic-culturala, este subiectul unui spectacol care-si da
legea rolului propriu si nu o primeste ca lege a unui spectacol
mostenit si constrangator. Dar sa incepem si in cazul acesta de la
lumea de joc a copilului. In sociologie, jocul copilului era pregatire
pentru existenta propriu-zisa (rolul social), joc in vederea unui rol
in care erai doar jucat. In teoria culturii, jocul copilului este nu
pregatire, ci paradigme pentru " a reprezenta doar", joc in vederea
unui rol in care nu esti jucat, ci te joci.Teoreticianul culturii
descopera in universul ludic al copilului cazul privilegiat cand
faptul de "a fi" aluneca deplin intr-un rol gratuit. Fiindca unica
fiinta care inca nu are rol social, copilul generaza situatia de
exceptie cand jocul nu mai reprezinta dublul unei existente
heteroludice. Copilul, este singura fiinta in care distinctia dintre
"a fi" si "a reprezenta" se pierde in lumea unica a jocului. Discursul
sociologic este anulat in cazul sau de faptul ca, jucandu-se, copilul
se joaca de fapt pe sine
si spectacolul ludic pe care el il ofera este propria lui realitate
unidimensionala ludic. Copilul este eminamente joc, si "rolul" sau
social este de a lua roluri. Necesitatea lui este propria lui
libertate, si felul in care el este jucat este acela ca se joaca.Ceea
ce copilul detine dintr-o data ca ordine superioara de
existenta datorata gratuitatii jocului omul matur trebuie sa
redobandeasca prin efortul ridicarii la gratuitatea culturii. Jocul
copilului nu este decat o promisiune de libertate, si nu libertatea
insasi, de neconceput fara constiinta distantei care desparte de o
lume straina de ea. Adevaratul rol este unul pe care il iei, cu
constiinta necesitatii abandonate si a distantei care acum, cand te
joci, te desparte de ea. Numai intrucat este gratuitate recuperata,
jocul devine cu adevarat liber si creator de cultura. Si tocmai
fiindca libertatea il domina, copilul exerseaza in gol riturile
creatiei culturale; in schimb, pe temeiul unei libertati dobandite,
omul culturii se joaca cu spor. Copilul nu recunoaste lumea pe care;
jucandu-se, o dezminte constant. Jocul nu devine creator de cultura
decat atunci cand in fiinta omului rolul social (esti jucat) si cel
cultural (te joci) s-au oranduit antagonic. Colectia protestelor
ludice ale fiintei mature este cultura.
FORMELE LUDICE ALE ARTEI
JOHAN HUIZINGA
In unele limbi manuirea instrumentelor muzicale se numeste: "a
juca" , si anume, pe de o parte, in araba, si, pe de alta parte, in
limbile germanice si in unele limbi slave, precum si in franceza.
Oricat de fireasca ni s-ar parea corelatia dintre muzica si
joc, nu ne vine deloc usor sa ne formam o imagine clara a ratiunii
acestei corelatii. O incercare de a stabili termenii comuni ai celor
doua notiuni ar putea fi de ajuns. Jocul, spuneam, se afla in afara
rationalitatii vietii practice, in afara sferei nevoii si a
utilitatii. Acelasi lucru se intampla si cu expresia muzicala si cu
formele muzicale. Jocul este valabil in afara normelor ratiunii,
datoriei si adevarului. Acelasi lucru se intampla si cu muzica.
Valabilitatea formelor si functiei muzicii este determinata de norme
care nu sunt situate pe nici o latura a intelegerii si a configurarii
vizibile sau pipaibile. Acestor norme nu li se pot da decat nume
specifice proprii, nume valabile atat pentru joc, cat si pentru
muzica, precum ritmul si armonia. Ritmul si armonia sunt, intr-un sens
absolut identic, factori ai jocului si ai muzicii. Dar, in timp ce
cuvant este in stare sa trasporte partial poezia din sfera ludicului
pur in cea a intelegerii si judecatii, muzicalul pur continua sa
pluteasca intru totul in sfera ludicului pur. Orice cult autentic este
cantat, dansat, jucat. Pentru noi, purtatorii unei culturi tarzii,
nimic nu este mai adecvat, ca sa resimtim ideea de joc sacru, ca
emotia muzicala. Chiar si fara o raportare la reprezentari religioase
definite, in savurarea muzicii perceperea frumusetii se contopeste cu
sacrul, iar in aceasta contopire opozitia joc-seriozitate se spulbera.
ELEMENTUL LUDIC AL CULTURII ACTUALE
JOHAN HUIZINGA
Sportul ca functie sociala si-a largit tot mai mult
semnificatia in societate si a atras inlauntrul domeniul sau tot mai
mult teren.
Incercarile de indemnare, in putere si in capacitate de
rezistenata au ocupat dintotdeauna un loc important in orice
civilizatie, fie legate de cult, fie ca simple jocuri baietesti si
divertismente festive. Societatea feudala a Evului Mediu a acordat de
fapt o atentie deosebita numai turnirului. In puternica sa dramatizare
si in haina sa aristocratica, turnirul nu poate fi numit sport pur si
simplu, caci indeplinea in acelasi timp o functie teatrala.
Formele principale ale competitiei sportive sunt, prin natura
lucrurilor, constante si stravechi. In unele dintre ele, proba de
putere sau de viteza se afla ca atare in prim-plan. Alergarea pe jos
(cu sau fara patine), curssa de cai ( trap sau galop), ridicarea de
greutati, tragerea la tinta etc. fac parte din aceasta categorie.
Desi in toate epocile oamenii s-su luat la intrecere ca sa vada cine
alearga, vasleste ori inoata mai repede sau cine sta mai mult timp sub
apa, aceste forme de competitii nu adopta decat intr-o masura redusa
caracterul de jocuri organizate. Totusi nimeni nu
va sovai sa le intituleze jocuri, ca urmare a insusi principiul lor
general. Exista insa si forme care evolueaza de la sine spre stadiul
de jocuri organizate, dotate cu un sistem de reguli. Acest lucru este
adevarat mai ales in cazul jocurilor cu mingea si a celor de-a
prinselea.
Ajungem acum la trecerea de la divertisment ocazional la
intrecerile de club si competitionale organizate anume. Pe tablourile
olandeze din secolul al XVII-lea, vedem omuleti care bat de zor
mingea, dar despre o organizare a jocului inh cluburi
sau despre instituirea expresa de concursuri nu se aude, dupa cate
stiu, decat prea putin. Este evident ca o astfel de organizare expresa
intervine cel mai lesne la jocurile in care un grup joaca impotriva
altui grup. Procesul acesta este si el vechi de cand lumea: un sat se
masoara cu alt sat, o scola joaca inpotriva altei scoli, un cartier
impotriva altui cartier. Mai ales jocurile cu
mingi mari sunt cele care impun antrenarea in comun a unor echipe
fixe, si tot acolo apare si activitatea sportiva moderna.
Evolutia activitatii sportive are loc, incepand cu ultimul
sfert al secolului al XIX -lea, in sensul ca jocul este privit cu tot
mai multa seriozitate. Regulile devin mai severe si asociate cu tot
mai multe subtilitati. Nivelul performantelor creste.
In societatea zilelor noastre, sportul ocupa un loc detasat de
procesul de cultura propriu-zis, care se desfasoara in afara lui. In
civilizatiile arhaice, intrecerile faceau parte din serbarile sacre.
Erau indispensabile, ca actiuni sfinte si izbavitoare. In sportul
modern, aceasta legatura cu cultul s-a pierdut cu totul. Sportul a
devenit absolut profan si nu mai are nici o legatura organica sau de
alta natura cu structura societatii, chiar daca exercitarea lui este
impusa de autoritati. Azi, sportul este mai degraba o manifestare
autonoma aunor instincte agonale, decat un factor a unui simt
comunitar fertil. Perfectiunea cu care stie tehnica sociala moderna
sa amplifice efectul exterior al demonstratiilor de masa nu schimba cu
nimic faptul ca nici olimpiadele, nici organizarea sporturilor in
universitatile americane, nici propaganda zgomotoasa referitoare la
competitiile
internationale nu pot inalta sportul la rangul de activitate
creatoare de stil si de cultura. Oricat de important ar fi el pentru
participanti si pentru spectatori, sportul ramane o functie sterila,
in care vechiul factor ludic s-a stins.
COPILARIE
-ANTOINE DE SAINT-EXUPERY -
"Lui Leon Werth
Copiilor le cer iertare ca am inchinat aceasta carte unui om mare. Am
un motiv seris: acest om mare este prieten din cati ani am eu pe lume.
Mai am un motiv: acest om mare poate sa priceapa totul, chiar si
cartile pentru copii. Am si un al treilea motiv: acest
om mare traieste in Franta, unde sufera de foame si frig. Are nevoie
de multa mangaiere. Daca toate motivele insirate nu sunt de ajuns, tin
ca aceasta carte s-o inchin atunci copilului de odinioara, caci acest
om mare a fost candva copil. Toti oamenii mari au fost candva copii.
Dar putin din ei isi aduc aminte.
Asa ca fac urmatoarea indreptare: LUI LEON WERTH PE CAND ERA BAIETEL."
- ALEXANDRU VLAHUTA -
"Noi, cei mari, uitam adesea c-am fost copii. Si lucrul acesta
ar trebui sa ni-l aducem aminte, mai ales cand ne gasim in fata
copiilor"
- VIRGINIA CARIANOPOL -
<<"Scufita Rosie", "Alba ca Zapada", "Fetita cu chibrituri"
sunt povesti care pot fi istorisite de zeci si sute de ori, chiar si
de copii care n-au invatat insa sa citeasca. Povesti ca acestea nu te
mai saturi recitindu-le, ascultandu-le, urmarindu-le la cinema sau pe
ecranul televizorului.
Sunt insa cateva basme de un fel cu totul deosebit: doar
cuvintele povestitorului si uneori, maiestria unui artist al imaginii
le pun cu adevarta in valoare farmecul aparte.
Peripetiile Alisei in Tara Minunilor cuprinde un sir intreg de
intamplari, care de care mai nastrusnice. Fiecare amanunt pare atat de
fantastic, desprins de realitate, incat intregul basm - o adevarata
sarada - se dovedeste aproape imposibil de repovestit.
Astfel - multa vreme si de catre foarte multi - Peripetiile
Alisei in Tara Minunilor a fost considerata doar un simplu joc al
imaginatiei.
Ce este aceasta "Tara a minunilor" ? Un fel de imparatie de
vis a cartilor de joc si pieselor de sah, in care se intalnesc fiinte
dintre cele mai obisnuite, ale vietii de toate zilele.
Alis ! In mana-ti blinda ia
Copilarescul basm si-l pune
Langa curatele-ti cunune -
Ca pe un pal manunchi de flori, ce-un calator,
Pe-ndepartat meleag, statu cindva s-adune. >>
- TUDOR ARGHEZII -
"Sa ma pazeasca Dumnezeu, nu am cautat sa fac
literatura, dar am cautat cuvintele care sar si frazele care umbla, de
sine statatoare... . Insa cautand cuvinte saritoare si gasind putine,
am inlocuit natura lor printr-o natura de adaos si m-am apucat sa fac
resorturi pentru cuvinte, ca sa poata sari. N-am facut altceva nimic,
m-am jucat. "
- OV. S. CROHMALNICEANU -
" Arghezii isi fabrica un soi de poezie voit neindemanatica
din suprem rafinament. De la Morgenstern nimeni nu s-a "copilarit" cu
atata aplicatie voioasa ca el. Ritmurile se reduc la cea mai
elementara alternanta jucausa de accente. Limbajul adopta fara nici o
jena formulele familiare. Poetul se impiedica, se incurca, se balbaie,
cu o gratie insa inimitabila.
El incarca jocul cu forta subversiva de a discredita
activitatile "serioase", scotandu-le la iveala o mecanica absurda.
Jocul poseda o primejdioasa facultate mimetica.
Imaginatia infantila isi ingaduie o mare libertate, dar se
complace mereu sa reproduca actiunile mature in variante insolite.Pe o
ipoteza de plecare himerica, fantezia copilului construieste un
edificiu delirant, cu logica riguroasa a vietii curente. Jocul produce
astfel prin ricoseu o serie de caricaturi ale ocupatiilor "serioase",
carora Arghezi se amuza sa le releve absurditatea. Daca in fruntea
societatii ajung toti cei nechemati, pentru ce atunci conducatorii
n-ar fi alesi, pur si simplu, dupa marimea picioarelor?Daca atatia
idioti reusesc sa obtina titluri academice, pentru ce examenele nu ar
decurge ca in tara lui "Pierde-Vara"?
Nonconformistul Arghezi gaseste din nou ocazia de a pleda
cauza unor valori dispretuite. A privi lucrurile cu candoare
copilareasca, a le lua "in joaca" sunt atitudini desconsiderate. Dar
aceasta se petrece numai datorita unei pierderi de criterii axiologice
autentice.
Jocul e creativitate pura, gratuita si placerea ei n-o au
decat copilul, poetul si Dumnezeu. Placerea ludica este la Arghezii o
bucurie absolut curata, care, prin lipsa ei de orice interes lumesc,
isi manifesta natura divina. Ne intalnim si aici cu acelasi reflex al
unei sensibilitati religioase antrenante pe drumul teologiei
negative."
- GHEORGHE CALINESCU -
"Jocul nu este pentru fiinta umana doar o tema culturala si
literara, ci si, in buna masura, un mod de existenta. Exista varste si
profesii, ocupatii care reduc viata omului la manifestari
caracterizate printr-o mare doza de gratuitate. Intr-un anume fel,
copilaria se confrunta cu jocul. La aceasta varsta jocul este,
fireste, mai mult o joaca, adica o forma de participare inconstienta
la cadrul si convenctiile jocului.
Jocul este forma de manifestare care poate arata intr-o masura
destul de exacta ceea ce este ascuns in om.
Exista in literatura o tema a jocului care se confrunta in
general cu temele varstelor crude. E aici o cautare a unei stari de
maxima libertate si fericire. Dar nu e doar atat. Coborand spre
originile identitatii sale, scriitorul se indreapta, cu speranta de a
intelege mai mult, si spre sursele sau resursele propriei sale
creativitati. Scrisul artistic insusi e un joc superior si faptul ca
multi scriitori dedicati temelor inalte si grave nu evita, ci
dinpotriva, domeniul paraliterar al cartilor pentru copii vine si
dintr-o necesitate de acobori seriozitatea jocului de-a / cu
literatura in spatiul pur al jocului care este copilaria.
Jocul in literatura este jocul cu literatura. Iar jocurile
literaturi sunt jocurile vietii. "
O COPILARIE APARTE
MIHAI EMINESCU
Era cel de-al saptelea copil al caminarului Gheorghe Eminovici
si al sotie sale, Raluca. Mihai era frumos, nu prea inalt, cu parul
negru bogat, ochii negri si fata smeada. La o prima impresie nu parea
a fi nici mai cuminte si nici mai zvapaiat decat oricare alt baiat,
crescut in libertate la tara ( pe mosia
Ipatestilor, de langa Botosani ), unde largul campiilor, luciul apelor
si desisul codrilor indemnau la zbenguiala si hoinareala.
Dintre totii fratii, cel mai apropiat tovaras de joaca al lui
Mihai, era Ilie, mai mare cu 3 ani. Impreuna dadeau iama prin ograda,
intrand in conflict cu gastele si il calareau pe Soltuz, cainele de la
stana, transformat ad-hoc in bidiviu focos. Sau
nascoleau jocuri caracteristice copiilor de la tara: improvizau care
cu boi din coji de nuca, la care inhamau melci batrani, cu coarne,
construiau turnuri din carti de joc sau catati din lut si stuf, se
angajau in lupte crancene cu broastele, balacindu-se in
iaz, iar daca era cazul, mutau razboiul la munte, sus, pe sura
de paie, asa cum rezulta din amintirile consemnate de poet.
" Copii eram noi amandoi,
Frate-meu si cu mine.
Din coji de nuca car cu boi
Faceam si inhamam la el
Culbeci batrani cu coarne
Si el citea Robinson,
Mi-l povestea si mie;
Eu zideam Turnul Vavilon
Si mai spuneam
Si eu cate-o prostie.
Adesea la scaldat mergeam
In ochiul de padure,
La bolta mare ajungeam
Si-ntr-al mijloc...inotam
La insula cea verde,
Din lut acolo am zidit,
Din stuful des si mare.
Cetate mandra la privit,
Cu turnuri mari de tinichea
Cu zid impresurata.
Si frate-meu ca imparat
Mi-a dat mie solie,
Sa merg la broaste nempacat
Sa-i chem la batalie -
Sa vedem cine-i mai tare
Si pe sura ne plimbam
Peste stuf si paie
Si pe munti ne-nchipuiam.
Ca faceam bataie
Marsaluiam alaturi.
Si pe cap mi se imfla
Casaca pe hartie.
O batista intr-un bat,
Steag da batalie
Cantam: Trararah !"
Numai ca, spre deosebire de fratii sai mai mari, chiar si de
Ilie, care calareau pe mosie, Mihai disparea uneori de acasa, lipsind,
spre supararea parintilor, zile intregi. Ratacea unde se
imprietenea cu vre-un mosneag sfatos sau cu o baba buna de gura,
care-i spunea povesti fantastice, nascociri populare, snoave,
ghicitori si-i cantau doine. Alteori, se oprea la cate-o stana sau, cu
o carte sub brat, se infunda in codru, unde atipind in susurul
izvorului, admira natura si ramanea acolo chiar si
peste noapte. Ne-o marturiseste asa cum stie el asa de
bine, in versuri:
" Fiind baiet, paduri cutreieram
Si ma culcam adesea langa izvor
Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetisor:
Un freamat lin trecea din ram in ram
Si un miros venea adormitor.
Astfel eu nopti intregi am mas,
Bland inganat de-al valurilor glas. "
_______________________________________
..::Ia intra shy u p Dyann3t::..
..::Ia citeste shy u regulile::..
..::Ia bucura`te u d site`u meu::..
|
|
